Avantajele

Singurului recorder dezvoltat în România!

De ce înregistrare?

Livrați clienților dumneavoastră înregistrările convorbirilor telefonice efectuate pe campania lor, pentru o dovadă în plus a profesionalismului operatorilor implicați.

Înregistrările convorbirilor pot aduce plus-valoare clienților, care în urma analizei acestora pot obține date privind comportamentul consumatorilor, date care să stea la baza optimizării strategiilor de piață.

Creșteți rata de rezolvare a solicitărilor clienților Dumneavoastră de la primul apel, monitorizând convorbirile telefonice cu aceștia și adaptând permanent trainingul operatorilor la situațiile reale întâlnite în interacțiunea cu apelantul.

Rezultatul imediat va fi creșterea gradului de satisfacție al clienților și reducerea costurilor per client.

Verificați respectarea procedurilor de lucru și monitorizați calitatea interacțiunii telefonice cu clienții analizând înregistrările convorbirilor telefonice cu aceștia!

În companiile și instituțiile în care comunicarea prin telefon are o pondere importantă, managementul calității trebuie să includă monitorizarea acestora.

Evaluați obiectiv performanțele operatorilor Dumneavoastră analizând înregistrările convorbirilor în care au fost implicați.

O evaluare calitativă corectă oferă pârghii de optimizare a activității și conduce la creșterea performanțelor operatorilor și la motivarea acestora.

Rezolvați rapid și obiectiv disputele privind schimbul de informații prin intermediul telefonului, punând la dispoziția ambelor părți înregistrarea apelului. Veți evita astfel inflamarea conflictelor într-o manieră corectă și profesionistă.

În cele mai multe cazuri înregistrarea comunicațiilor voce din dispecerate este o obligație legală, menită să asigure trasabilitatea fluxurilor comunicaționale.

Înregistrările comunicațiilor voce sunt un instrument important în anchetarea unor incidente sau auditurile ce vizează respectarea procedurilor de lucru.

    4 argumente să alegeți BlueVoice

    Sistemul BlueVoice a fost instalat în sute de setup-uri diferite, răspunzând la diferite nevoi de business, de la call centere la dispecerate, înregistrând în diverse topologii trunchiuri șî extensii analogice, digitale și VoIP, pe centrale Siemens, Mitel, Cisco, Avaya, Panasonic, Alcatel, etc.

    Tehnologia de înregistrare a fost adaptată permanent în tot acest timp pentru a răspunde provocărilor impuse de evoluția sistemelor telefonice.

    Inginerii și programatorii nostri au o experiență de peste 15 ani în proiectarea și configurarea soluțiilor de înregistrare, totalizând peste 200 de proiecte.

    În proiectele noastre am instalat mașini fizice și virtuale, și am înregistrat toate tipurile de linii, pe diferite tehnologii, într-o mare varietate de medii de lucru: dispecerate, mașini de intervenție, bănci cu rețele distribuite de filiale, provider-i de telefonie, aeroporturi, call center-e, în România, Bulgaria și Rusia.

    Soluțiile BlueVoice vin cu prețuri imbatabile la serviciile de suport și la update-uri.

    În plus, intervențiile onsite pentru suportul soluțiilor concurente au prețuri prohibitive având în vedere că trebuie suportată deplasarea internațională și cazarea inginerilor specializați, probleme inexistente în experiența de suport a soluțiilor BlueVoice.

    BlueVoice este singura soluție românească de înregistrare a apelurilor telefonice, ceea ce îi conferă avantajul unic de a beneficia de suport local rapid, pentru toate nivelurile de suport.

    Mai mult decât atât, pe lângă timpii de intervenție remote de până la 4 ore, puteți beneficia de suport onsite Next Business Day direct de la producător, ceea ce nu poate oferi nicio altă soluție concurentă de înregistrare.

    BlueVoice este o soluție de înregistrare a convorbirilor telefonice și a comunicațiilor radio care integrează tehnologie de vârf în domeniul interfațării cu sistemul telefonic, oferind suport pentru o gamă largă de protocoale proprietare.

    Având la bază o tehnologie versatilă, sistemul permite înregistrarea liniilor analogice (TDM, radio, microfoane), digitale, a fluxurilor E1 și a telefoniei VoIP, în orice combinație a acestora. Înregistrarea se poate realiza în diverse arhitecturi, adaptându-se condițiilor specifice de configurare a sistemelor telefonice.

    Lista principalelor protocoale proprietare suportate:

    AVAYA | Bosch (Tenovis) | Cisco | Comdial | EADS (Astra) (Nortel) | eOn | Ericsson / Aastra | ESI | Fujitsu | Panasonic | Philips | Rockwell | Samsung | Harris | InterTel | 1TR6 | LG – Nortel / Ericsson | Mitel | Nakayo | NEC | Nitsuko (now NEC) | Nortel | Siemens | ShoreTel | Tadiran | Telrad | Toshiba.

    Atenție! Utilizarea unui sistem de înregistrare poate genera situații de natură să contravină normelor GDPR.
    Asigurați-vă că respectați normele GDPR atunci când utilizați sistemul BlueVoice!